Idei de amenajare a mansardei
Idei de amenajare a mansardei
Mansarda este una dintre cele mai atragatoare camere dintr-o locuinta. Fie ca vorbim de mansarda unei case sau, mai nou, si a unor apartamente amplasate la ultimele etaje, care au ultimul nivel proiectat sub aceasta forma, a mansardei, acest spatiu ofera avantajul amenajarii unei incaperi intime care pleaca deja cu o noua forma de design, cea a peretilor in sine.
Iata cateva sugestii de amenajare a mansardei: ar trebui folosite culori deschise, pentru ca fiind un spatiu mic, este nevoie de luminozitate, iar geamurile sa fie cat mai multe. Nu faci economie la geamuri pentru ca acestea sunt piesele cheie ale acestei incaperi. Asta si pentru ca fiind un spatiu mai scund care are peretii inclinati, da senzatia de mai mic, iar gemurile multe vor crea o atmosfera mai aerisita, dar si luminoasa.
Haideti sa vedem cele mai potrivite camere care ar putea fi amenajate in aceasta incapaere.
- Dormitorul
Mansarda ar putea fi destinata dormitorului. Este fara indoiala un spatiu intim, datorita formei originale a peretilor. Finisajele ar trebui sa fie in culori pastelate pentru a da impresia de o marire a spatiului dar si pentru o ambianta calda si relaxanta.
Pe jos, un parchet din lemn stratificat in culori de asemenea deschise, acoperit cu un covor moale in zona din jurul patului, e tot ce ar putea fi recomandat. La capitolul lumina artificiala, optati pentru aplice sau veioze, cu un design spectaculos, dar de dimensiuni mici.
Este important de retinut ca obiectele mari intr-o incapere cu dimensiuni reduse, acestea nu fac altceva decat sa aglomereze spatiul. Un pat si un televizor daca sunteti adeptii acestuia din urma, in camera unde dormiti, este tot ceea ce va intregeste designul camerei.
- Camera copiilor
Si camera copiilor poate fi amplasata la mansarda si asta pentru ca cei mici iubesc spatiile restrase unde se pot juca sau pot desfasura activitati cu fratii sau prietenii. De asemenea, pe langa un pat, un covor, un birou micut, puteti amenaja un colt cu o saltea moale, cateva perne moi de unde pot privi cerul. Pentru cei mici cu siguranta va fi locul ideal de relaxare si o experienta inedita. Ca si in cazul dormitorului, ideile de amenajare si decor raman aceleasi. Culori deschise si cat mai multe geamuri pentru a crea luminozitate si a oferi “dimensiune” spatiului.
- Birou sau camera de relaxare
Si un birou s-ar preta foarte bine pentru amenajarea mansardei. Lumina naturala datorita geamurilor, izolarea fata de restul casei, dar si atmosfera intima sunt conditii optime pentru concentrare, ceea ce face ca mansarda sa fie un spatiu recomadat pentru biroul de acasa.
De altfel, si o camera de relaxare ar fi utila dar si propice. Fara spatii de depozitare ci doar de decor, cateva polite, poate o mica biblioteca, o canapea buna si un televizor ar putea transforma mansarda intr-o camera de relaxare sau o camera de zi perfecta pentru intreaga familie.
Am descoperit ca, in functie de ceea ce ne dorim, putem avea de la acest spatiu caruia poate nu ii oferim prea multa incredere de la inceput, o camera ideala pentru relaxare, joaca sau chiar si munca de acasa.